CREȘTEREA LIMITEI DE VÂRSTĂ pentru TINERII FERMIERI!

ULTIMA ORĂ DE LA PARLAMENTUL EUROPEAN! Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European discută, în ședința din 29 ianuarie 2019, schimbările care vor fi făcute la noul regulament european după care va funcționa politica agricolă comună și în baza căruia fermierii europeni vor beneficia de subvenții. Una dintre propunerile care vor fi dezbătute pe 29 ianuarie vizează creșterea limitei de vârstă pentru tinerii fermieri.
Una dintre propunerile făcute de europarlamentari pentru viitoarele plăți directe ale fermierilor, supusă dezbaterii pe 29 ianuarie, este creșterea limitei de vârstă pentru tinerii fermieri, de la 40 de ani, cât este acum, la 45 de ani.

Având în vedere îmbătrânirea accentuată a populației agricole, care riscă să conducă la o intensificare a depopulării zonelor rurale, precum și urgența de a încuraja noi fermieri să se alăture sectorului, se justifică, în prezent, să se acorde statelor membre posibilitatea de a crește limita de vârstă de la 40 la 45 de ani, ca cerință principală de eligibilitate pentru sprijinul specific pentru tinerii fermieri, cu condiția ca acest lucru să fie necesar în conformitate cu analiza punctelor forte, a deficiențelor, a oportunităților și a amenințărilor, se arată în documentul primit de AGROINFO de la Parlamentul European.


Propunerea este inclusă în amendamentele depuse la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) și finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1305/2013 și (UE) nr. 1307/2013 ale Parlamentului European și ale Consiliului.


În același document, se mai spune că statele membre UE pot acorda un sprijin complementar pentru venit tinerilor fermieri care s-au instalat ca șefi ai unei exploatații și care au dreptul la o plată în temeiul sprijinului de bază pentru venit, iar alocarea pentru plățile destinate agricultorilor tineri să fie de minim 2% din plafonul alocat plăților din agricultură.


În propunerea inițială de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice, publicată la data de 1 iunie 2018, în definiția tânărului fermier limita de vârstă nu poate depăși 40 de ani.  


„Tânărul fermier” trebuie definit astfel încât să includă:

(i) o limită maximă de vârstă care nu poate depăși 40 de ani;
(ii) condițiile pentru a fi „șeful exploatației”;
(iii) formarea profesională și/sau competențele corespunzătoare necesare.

În acest, moment tinerii fermieri beneficiază de o plată suplimentară la hectar, plata tineri fermieri, și pot accesa prin Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR) un sprijin pentru instalarea ca șefi de exploatație agricolă, în valoare maximă de 50.000 de euro. Creșterea limitei de vârstă ar da posibilitatea mai multor agricultori să beneficieze de aceste plăți.

 

Sursa https://www.agroinfo.ro/vegetal/cresterea-limitei-de-varsta-pentru-tinerii-fermieri

Login pentru a posta comentarii
Go to top