CONSILIUL NAȚIONAL SINAIA

          În ziua de 7 martie 2019 a avut loc Consiliul Național al Federației Naționale a Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii și Servicii Conexe „AGROSTAR”.

          La lucrările Consiliului Național au participat ca invitați: doamna Daniela Moroșanu – Secretar General Adjunct – Ministerul Muncii, Justiției și Protecției Sociale; domnul Daniel Botănoiu – Secretar de Stat – Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și domnul Daniel Kmen – Director General Adjunct – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

          În cadrul evenimentului desfășurat au fost dezbătute probleme legate de acordarea de sporuri privind condițiile grele de muncă ale  angajaților din Autoritatea Națională Fitosanitară, Inspectoratele Teritoriale pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, precum și finanțarea sectorului de cercetare și sistemul de salarizare din acest sector.

          S-au mai dezbătut soluții privind acordarea subvențiilor pentru crescătorii de animale, programul de susținere a cultivatorilor de tomate în sistem protejat.

          Federația Națională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii și Servicii Conexe „AGROSTAR”, este singura federație reprezentativă din sectorul agricol din România și reprezintă interesele salariaților din: Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie, societăți comerciale agricole care au ca obiect de activitate cultura câmpului, avicultură, viticultură, horticultură, inspectorate teritoriale pentru calitatea semințelor și materialului săditor, Autoritatea Națională Fitosanitară, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, institute și stațiuni de cercetare, producători agricoli din legumicultură, horticultură, viticultură, pomicultură, apicultură, creșterea animalelor (bovine, ovine, caprine).

Login pentru a posta comentarii
Go to top