CUM SE FACE CROTALIEREA ANIMALELOR! CE PLĂTESC FERMIERII?

ORDIN ANSVSA! AGROINFO a publicat cazul crescătorilor de animale din comuna Ileana, județul Călărași, care să plătească manopera de montare a crotaliului la animale, chiar dacă vârsta acestora nu depășește termenul legal stabilit prin lege pentru manopera gratuită. Pentru că avem multe întrebări de la fermieri în legătură cu ce se plătește pentru crotaliere, revenim cu lămuriri astfel încât să fie cât mai clar pentru crescătorii de animale.

Potrivit Ordinului ANSVSA 40/2010 actualizat, dacă identificarea animalelor se face până la vârsta de 20 zile la bovine, 6 luni la ovine și caprine și 60 zile la porcine, proprietarul animalelor plătește contravaloarea crotaliei și deplasarea medicului veterinar, iar manopera de identificare, adică montarea efectivă a crotaliului, este suportată de către stat. Atenție! Manopera nu o plătește crescătorul de animale! Condiția obligatorie pentru ca această manoperă să fie gratuită este ca animalele să nu depășească limita de vârstă prevăzută în actul normativ.

Dacă identificarea animalelor se face după aceste vârste, după ce au trecut cele 20 de zile la bovine, 6 luni la ovine/caprine și 60 de zile la porcine, proprietarul va suporta și costul manoperei de aplicare a crotaliului.

Dr. Eugenia Popescu, Sănătate Animală, DSV Călărași ne-a explicat că crotalierea este un proces complex care include cumpărarea crotaliului, aplicarea crotaliului, introducerea animalelor în baza de date. Proprietarul animalelor, fermierul plătește prețul crotaliului, iar manopera de aplicare este suportată de către stat în cazul în care vârsta animalelor nu a depășit limita prevăzută în Ordinul ANSVSA 40/2010.

În comuna Ileana din județul Călărași, crescătorii de animale sunt nevoiți să plătească și manopera.  Este un caz aparte pentru că nu au medic veterinar concesionar. Adică,  fermierii achită prețul crotaliului, deplasarea medicului, manopera de aplicare a crotaliului chiar dacă animalele care trebuie crotaliate nu au depășit limita de vârstă prevăzută de norma sanitară veterinară și manopera de aplicare a crotaliului ar trebui să fie gratuită.

DSV Călărași respectă legea. În comuna Ileana, însă, e un caz aparte. S-a organizat de două ori licitație pentru ocuparea postului de medic veterinar concesionar și nu s-a prezentat nimeni. În cazul acesta, crescătorii trebuie să suporte și manopera de aplicare a crotaliilor, ne lămurește dr. Popescu. Concret, acești crescători de animale, deși nu au nicio vină că nu au medic veterinar concesionar, suportă toate costurile de crotaliere. Dacă ar avea un medic veterinar în comună ar plăti doar prețul crotaliilor, nu și manopera de punere a crotaliilor care în localitățile cu medic veterinar concesionar este suportată de către stat.

Obligațiile crescătorilor de animale  și medicilor veterinari concesionari conform Ordinului ANSVSA 40/2010.

Proprietarii de animale sunt obligați să anunțe medicul veterinar concesionar, în cel mai scurt timp, în legatură cu orice eveniment ce are loc în exploatația personală: fătare, moarte, sacrificare, pierdere, furtul, pierderi de crotalii.

În cazul fătării, proprietarul anunță evenimentul în timp util, solicită crotalierea animalului, primește formularul F1, după care, dacă este vorba de bovine, cu formularul de identificare merge la DSVSA și solicită eliberarea pașaportului.

În cazul morții animalului, proprietarul anunță medicul veterinar concesionar care va recolta probe pentru laborator, va ridica crotaliile animalului și pașportul, dacă este vorba de bovine și va înmâna proprietarului formularul F3 de declarare eveniment.

În cazul sacrificării animalelor proprietarul anunță medicul veterinar concesionar, predă crotaliile și primește formularul F3 de la medic. Bovinele peste 24 luni , ovinele și caprinele peste 18 luni nu pot fi sacrificate decât la abator. În caz de sacrificare de necesitate în gospodăria proprietarului a acestora trebuie chemat medicul veterinar pentru a recolta trunchiul cerebral în vederea analizelor pentru encefalopatii.

Pierderea sau furtul animalelor se anunță la politie , dar și medicului veterinar care va elibera proprietarului  formularul F3 de declarare eveniment. În caz de regăsire a animalului proprietarul anunță medicul veterinar concesionar care are posibilitatea să readucă în sistem animalul eliberând pentru proprietar un alt F3.

Pierderea  crotaliilor este, de asemenea, anunțată de către proprietar medicului veterinar care elibereaza F3 de pierdere crotalie și comandă la o firmă autorizată dublura de crotalii ce vor fi aplicate în timp  util.

Numai medicul veterinar concesionar împuternicit să realizeze actiunile strategice în localitatea respectivă poate realiza acțiunile de identificare și înregistrare a animalelor. Proprietarii sunt obligați să anunțe medicul veterinar și să suporte plata contravalorii crotaliilor, manoperei (când animalele au depășit limita de vârstă prevăzută în lege pentru gratuitate n.r.) și deplasării medicului veterinar.

Proprietarul este obligat să pastreze toate documentele eliberate de medicul veterinar într-un dosar ce se numește registrul de exploatație. Nerespectarea  obligațiilor ce revin proprietarilor atrage după sine sancționarea contravențională conform legislației în vigoare, Informare publicată pe pagina oficială ANSVSA de dr. Tolea Sandu Marius, DSVSA Dâmbovița.

 

Sursa https://www.agroinfo.ro/economic/cum-se-face-crotalierea-animalelor-ce-platesc-fermierii

 

Login pentru a posta comentarii
giweather joomla module

Go to top