Adoptarea unui mecanism clar și transparent pentru creșterea salariului minim, împreună cu un sistem solid de negocieri colective sunt esențiale pentru reducerea sărăciei lucrătorilor

În aceste zile în Camera Deputaților se află în dezbatere un proiect de lege pentru modificarea Codului Muncii (Plx 295/2020)[1], proiect ce propune introducerea unui mecanism obiectiv de stabilire a salariului minim. Această inițiativă este justificată atât de dezbaterile purtate în această perioadă la nivel european, cât și de angajamentele internaționale asumate de România prin ratificarea Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene și Cartei Sociale Europene revizuite.

Reamintim faptul că instituirea unui mecanism transparent pentru stabilirea salariului minim este o recomandare de țară făcuta de instituțiile europene în fiecare an, începând din 2015. Nici 2020 nu a fost o excepție.  În 20.05.2020 Comisia Europeană recomandă Consiliului Uniunii Europene aprobarea setului de recomandări de țară pentru România, una din problemele sesizate în cazul României fiind – ”Lipsa unui mecanism obiectiv permanent de stabilire a salariului minim ….”.

Mecanismul ce se dorește a fi instituit prin acest proiect de lege se înscrie în linia dezbaterilor purtate în acest moment la nivel european. Documentul dat publicității de Comisia Europeană în  stagiul II de consultare cu privire la stabilirea unui salariu minim la nivel European indică două posibile mecanisme pentru stabilirea salariului minim – (a) raportul între salariul minim brut și câștigul salarial mediu sau median brut sau raportul între salariul minim net și câștigul salarial mediu sau median net. [2]

Cu toate acestea am constatat lipsă de interes din partea Guvernului într-o abordare responsabilă a acestei teme, așa cum rezultă de altfel și din punctul de vedere exprimat de Guvern [3]în respingerea acestui proiect de lege.

[1] http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=18610

[2] https://eur-lex.europa.eu/legal-content/FR/TXT/PDF/?uri=PI_COM:C(2020)3570&from=EN

[3] https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/06/PDV-URI.pdf

România are cea mai mare rată a riscului de sărăcie în muncă, atât în cazul lucrătorilor ce lucrează timp complet de muncă, dar mai ales în cazul celor ce lucrează timp partial. În 2019 rata riscului de sărăcie în muncă a crescut față de anul 2018, însemnând că 12,3% din lucrătorii din România s-au aflat în 2019 în risc de sărăcie, față de 11,2% in 2018. Munca trebuie să fie principala cale de a ieși din sărăcie, cu toate acestea un număr semnificativ de salariați sunt expuși riscului de sărăcie.

Salariului minim a funcționat în ultimii ani în România ca principal instrument de politică salarială.  Acesta a fost unicul răspuns al Guvernului pentru a compensa distrugerea negocierilor colective, astfel încât să contracareze parțial încercarea angajatorilor de a ține costul cu forța de muncă foarte jos.

Argumentele utilizate de Guvern pentru respingerea acestui proiect, din punctul nostru de vedere, sunt fie superficiale, fie pe jumătate adevarate, de exemplu:

• Guvernul menționează faptul că nota de fundamentare nu conține o evaluare de impact iar deficitul bugetar antrenat de aplicarea unui astfel de mecanism nu poate fi susținut de Guvern, având în vedere constrângerile impuse de calitatea de membru al UE.

Se scapă din vedere faptul că zilele trecute chiar Guvernul României a emis un proiect de act normativ, nefiind singurul caz de acest fel, fără nici un fel de evaluare a impactului financiar, deși prin actul normativ respectiv se acordau subvenții angajatorilor sub forma indemnizațiilor pentru muncă redusă.  În acest caz nu a existat interes pentru evaluarea impactului și nici deficitul nu a fost un considerent suficient de important pentru a stopa Guvernul în luarea acestei decizii. Regula constituțională conform căreia ”Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare” este una aplicată discreționar de Guvern dar și de Parlament.

• Guvernul menționează că există un mecanism funcțional de stabilire a salariului minim si invocă acte normative și structuri de dialog social, acestea însă nu au fost niciodată cu adevărat implicate în stabilirea salariului minim, acesta fiind și motivul pentru care Comisia Europeană spune că România nu are un mecanism stabil și transparent pentru stabilirea salariului minim.
• România are într-adevar cea mai mare pondere a lucrătorilor plătiți cu salariul minim, ceea ce este însă și mai grav este faptul că această situația este identică atât în cazul contractelor cu timp parțial, respectiv a celor cu timp complet, cât și în cazul contractelor de muncă pe durata nedeterminată sau determinată. O astfel de situație se găsește în foarte puține state membre UE.[1]

Gradul de acoperire cu contracte colective și ponderea lucrătorilor cu salarii mici, sursa ICTWSS

• Distrugerea negocierilor colective salariale a favorizat creșterea inegalităților salariale și a numărului de salariați plătiți cu salariul minim. Studiile OECD au indicat faptul că sistemele de negociere colective sectoriale sau multi-nivel contribuie la reducerea inegalităților salariale cu 25 – 30%. Dar în această privință nimeni din clasa politica nu este dispus să-și asume o schimbare.

• Se invocă de asemenea faptul că în legea 153/2017 salariul minim pentru anul 2022 este prevăzut la nivelul de 2500 lei, din 2023 salariile din sectorul bugetar fiind legate de salariul minim. Reamintim faptul că acest aspect a fost sesizat de BNS încă de la sfârșitul anului 2019, sigur această problemă poate fi rezolvată, la fel cum se poate stabili un grafic de creștere a salariului minim, astfel încât să se asigure un nivel adecvat al salariului minim, în condiții suportabile pentru mediul de afaceri, dar și pentru buget.

În ciuda nevoii de a crește salariul minim, în special în cazul României se impune ca acest instrument să fie dublat de negocierile colective, în special cele sectoriale, ca pârghie esențială pentru creșterea salariilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă, prin reducerea inegalităților. Nu există cale pentru creștere economica justă și echitate în muncă fără negociere colectivă. Nu putem vorbi de economie socială de piață dacă lucrătorii nu au putere de negociere. Libertatea lucrătorilor de a se organiza și de a negocia colectiv s-au redus sistematic în ultimii ani. Legislația muncii și a negocierilor colective a devenit extrem de puțin protectivă.

Convergența salariilor este urgentă pentru România, salariile mai mari asigură firmelor stimulente pentru a investi în inovare și upgradare a activităților într-o parte mai complexă a lanțului economic. Creșterea salariilor e singura modalitate de a stopa migrația creierilor și pentru a reține în țară forța de muncă educată.

Aprobarea acestui proiect de act normativ respectiv adoptarea unui mecanism clar și transparent pentru creșterea nivelului de adecvare a salariului minim, împreună cu un sistem solid de negocieri collective, în special sectoriale, pot contribui la reducerea inegalităților salariale, a sărăciei în muncă dar și la stoparea fluxului migraționist.

[1] https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:52020SC0105&from=EN