Imprimă această pagină

OFICIAL: Certificatele de origine eliberate pentru berbeci – valabile pe toată viața animalului!

Certificatele de origine eliberate pentru berbeci își păstrează valabilitate pe toată viața animalului, până când crescătorul decide să treacă animalul la reformă! Secretarul de stat în ministerul Agriculturii Antal Szabolcs Barabasi i-a transmis în mod oficial, prin intermediul unui adrese, directorului general al Agenției Naționale pentru Zootehnie (ANZ), Bela Vaida, că nu pot fi scoși din Registrul Genealogic (RG) acei reproducători cu certificate de origine, întrucât aceste documentații, emise conform actelor normative în vigoare la nivel european, sunt valabile pe toată viața animalului.

 

Din adresa trimisă către directorul ANZ, secretarul de stat Antal Szabolcs Barabasi, cel care se ocupă de Direcția de Politici în zootehnie, precum și de ANZ în cadrul ministerului Agriculturii, se pare că vrea să tranșeze această problemă a berbecilor cu origine. Oficialul MADR îl avertizează pe șeful ANZ cu privire la reglementările europene și naționale care, dacă au fost îndeplinite, nu pot revoca înscrierea în Registrul Genealogic.

”Cu privire la certificatele zootehnice eliberate de societățile de ameliorare pentru berbeci proveniți din oi înscrise în secțiunea principală a registrului genealogic în istoricul cărora există ascendenți masculi (tați sau bunici) proveniți din secțiunea suplimentară, aceste certificate își păstrează valabilitatea pentru toată viața animalului, deoarece înscrierea animalelor în secțiunea principală s-a făcut cu respectarea legislației în vigoare la acel moment”, se arată în adresa transmisă de la Ministerul Agriculturii către ANZ.

Agrointeligența – AGROINTEL.RO vă prezintă conținutul integral al adresei trimise către ANZ:

”Conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1012/2016, art.30, certificatele zootehnice sunt eliberate de către societățile de ameliorare, care sunt recunoscute de către autoritatea competentă a statului pentru înființarea și menținerea registrelor genealogice și care desfășoară programe de ameliorare aprobate de către autoritatea competentă a statului.

 

Modelele de certificate zootehnice sunt aprobate prin Regulamentul de punere în aplicare nr. 717/2017, modificat prin Regulamentul de punere în aplicare nr. 602/2020.

În cazul speciei ovine, certificatele zootehnice se eliberează pentru animalele de reproducție de rasă pură, definite conform Regulamentului (UE) nr. 1012/2016 astfel: ”animal de reproducție de rasă pură” înseamnă un animal care este înscris sau înregistrat și eligibil pentru a fi înscris în secțiunea principală a registrului genealogic.

În secțiunea principală a registrului genealogic se pot înscrie descendenți din părinți și bunici înscriși în secțiunea principală, precum și descendenți ai animalelor înregistrate în secțiunile suplimentare, dacă îndeplinesc cerințele prevăzute în Regulamentul (UE) nr.1012/2016, Anexa II, Partea I, Capitolul III, punctele 1 și 2.

Conform punctului 2, autoritatea competentă ”poate autoriza înscrierea de către o societate de ameliorare care desfășoară un program de ameliorare a animalelor de rasă pură dintr-o rasă pe cale de dispariție din speciile bovină, porcină, ovină sau caprină sau dintr-o rasă rustică de ovine în secțiunea principală a registrului său genealogic a unui animal descendent din părinți și bunici înscriși sau înregistrați în secțiunile principale sau suplimentare ale unui registru genealogic al rasei respective.

Precizăm că registrele genealogice la ovine au fost înființate începând cu anul 2006, cu animale fără origine cunoscută, înscrise în secțiunea suplimentară în baza legislației anterioare Regulamentului UE nr.1012/2016, respectiv Decizia 90/255/CEE, transpusă în legislația națională prin Ordinul nr.22/2006, care permitea înscrierea în secțiuni suplimentare și a masculilor și a femelelor.

 

Descendenții care aveau părinți și bunici înscriși în registrul genealogic, indiferent de secțiune, au fost înscriși în secțiunea principală, conform legislației în vigoare în acel moment.

Odată înscrise în secțiunea principală, în conformitate cu Decizia 90/255/CEE, animalele rămân încrise în această secțiune și după intrarea în vigoare a regulamentului UE nr. 1012/2012, bucurându-se de toate drepturile animalelor de rasă pură, inclusiv de dreptul de a se elibera certificate zootehnice pentru descendenții acestora.

Animalele înscrise în secțiunea principală și care au în ascendență tați sau bunici din secțiunea suplimentară vor fi eliminate în baza deciziei proprietarului animalelor de a le reforma la terminarea perioadei de exploatare.

Menționăm că interesul României (și obligația conform Convenției pentru diversitate biologică) este de a menține diversitatea genetică și de a dezvolta patrimoniul genetic din zootehnie prin identificarea, înregistrarea și managementul corespunzător al acestora în funcție de importanța lor economică, istorică și culturală, cu respectarea legislației Uniunii Europene și a celei naționale.

În acest sens, autoritatea competentă are obligația stabilită prin acte normative (Legea zootehniei nr. 32/2019 și HG nr. 1188/2014) să efectueze îndrumarea tehnică a activității de ameliorare desfășurată de societățile de ameliorare, atât pentru valorificarea facilităților legislative în domeniu cât și pentru creșterea gradului de conformare la prevederile legale.

Cu privire la certificatele zootehnice eliberate de societățile de ameliorare pentru berbeci proveniți din oi înscrise în secțiunea principală a registrului genealogic în istoricul cărora există ascendenți masculi (tați sau bunici) proveniți din secțiunea suplimentară, aceste certificate își păstrează valabilitatea pentru toată viața animalului deoarece înscrierea animalelor în secțiunea principală s-a făcut cu respectarea legislației în vigoare la acel moment”.

Oierii au intentat proces MADR și ANZ

Reamintim că scandalul dintre ANZ și crescătorii de animale a început încă din luna septembrie 2020 când oierii, nemulțumiți au intentat proces pentru anularea Ordinului nr. 180/2020 care prevede regulile pentru autorizarea reproducătorilor și modul de desfășurare a montei naturale. Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris în exclusivitate despre procesul intentat de oieri celor două instituții care au aprobat Ordinul 180/2020, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și ANZ. Pe data de 12 decembrie, asociațiile din oierit au obținut la Curtea Apel București o primă victorie – o decizie executorie privind suspendarea prevederilor atacate în instanță, măsuri fiind, din informațiile noastre, contestată de către MADR și ANZ.

 

Sursa

https://agrointel.ro/183388/document-berbeci-origine-nu-pot-fi-scosi-registru-genealogic/

 

Login pentru a posta comentarii