Ministrul agriculturii: De astăzi începe plata efectivă la ajutor Covid bovine!

Ministrul agriculturii a anunțat astăzi, în urmă cu puțin timp, că de astăzi, APIA începe plata ajutorului Covid 19 la bovine.

"De astăzi începe plata efectivă la ajutor Covid bovine. Și aș vrea să explic aici, pentru că presa de specialitate cunoaște. Ajutorul național tranzitoriu care se dădea pentru sau raportat la o dată de referință din 2013 făcea ca să facem plăți pentru animale inexistente și la proprietari care nu mai aveau animale din 2013. Anul acesta, acea sumă dedicată ANT-ului am transformat-o într-o schemă de ajutor Covid, am notificat Comisia Europeană, am elaborat o ordonanță de urgență, de aceea a durat mai mult și banii respectivi vor fi dați sub formă de ajutor Covid pe animale reale și la proprietari care chiar au, la această dată, animalele în fermă. Plafonul este de 225,5 milioane lei, sunt 93.613 cereri, vor beneficia 1,3 milioane capete bovine și 81.000 tone de lapte, pentru că se dă și pentru producția de lapte și producția de carne. Plățile se vor face începând de azi", a anunțat marți, 14 septembrie, ministrul agriculturii.

ajutor-covid-19-2021_b

Valoarea totală a schemei de ajutor este de 225.537.713,79 lei, distribuită astfel:
- pentru schema bovine carne 182.708.014,97 lei
- pentru schema bovine lapte 42.829.698,82 lei.

Potrivit comunicatului APIA transmis pentru Agronfo, au fost depuse un număr de 93.593 cereri pentru un număr total de 1.307.297 capete animale și o cantitate de lapte de 81.176,35 tone.

 

Sursa:

https://www.agroinfo.ro/politic/ministrul-agriculturii-de-astazi-incepe-plata-efectiva-la-ajutor-covid-bovine

Login pentru a posta comentarii
giweather joomla module

Go to top