Imprimă această pagină

Anunț MADR astăzi: Cuantum pe hectar plăți directe APIA pentru anul 2021!

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că a fost postat în dezbatere publică pe site-ul propriu proiectul de HG privind stabilirea pentru anul 2021 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, al plăţii pentru tinerii fermieri și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine.

Prin acest act normativ se vor aproba:

Cuantumurile pentru plățile directe în sectorul vegetal, pentru anul de cerere 2021, respectiv:

-schema de plată unică pe suprafaţă   95,4751 euro/ha,

-plata redistributivă pentru intervalele:

între 1 ha și 5 ha, inclusiv: 5,0000 euro/ha și,
peste 5 ha şi până la 30 ha, inclusiv: 48,1457 euro/ha,
-plata pentru înverzire:   57,8931 euro/ha  și,

-plata pentru tinerii fermieri:   40,4514 euro/ha.

Plafonul de 71.300 mii euro aferent plății directe pentru schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine pentru anul 2021.
Cuantumurile unitare se calculează de către APIA, prin raportarea plafoanelor la efectivul de animale eligibile, după caz. Cuantumul estimat este de 16,55 euro cap ovină/caprină.

Începând cu data de 18 octombrie 2021 (luni) Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură poate acorda plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal și zootehnic într-un procent de maximum 70%, cu condiția să nu fie periclitată buna gestiune financiară și îndeplinirea cerinței referitoare la un nivel de asigurare suficient.

Sumele necesare pentru aplicarea plăților directe în sectorul vegetal și a schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine ca forme de sprijin financiar aferente Fondului European de Garantare Agricolă se asigură din prevederile bugetare aprobate MADR pentru anii 2021 și 2022.

Beneficiarii acestor forme de sprijin sunt peste 800.000 fermieri.

Plățile în avans care se pot acorda începând cu data de 18 octombrie 2021 asigură capitalul financiar necesar pentru lucrările specifice din toamnă și permit beneficiarilor plăţilor să-şi elaboreze programul de dezvoltare pe termen scurt, motiv pentru care a fost elaborat acest proiect de act normativ.

 

Sursa:

https://www.agroinfo.ro/politic/anunt-madr-astazi-cuantum-pe-hectar-plati-directe-apia-pentru-anul-2021

Login pentru a posta comentarii