MADR: Banca Transilvania – credite fără limită de suprafață, prin programul ”De 3 ori subvenția”

 

Credite în cadrul programului ”De 3 ori subvenția” indiferent de suprafața lucrată. Vestea a fost dată de către Ministerul Agriculturii care a anunțat că Banca Transilvania a decis să se alăture programului de sprijinire a fermierilor prin plata în avans a subvențiilor APIA în cuantum triplu.

 

Ministrul Petre Daea și directorul general al Băncii Transilvania, Omer Tetik, au avut marți, 16 august, o întrevedere la sediul MADR, în cadrul căreia au discutat despre posibile parteneriate cu scopul:
– promovării educației de business în domeniul agriculturii,
– listării la bursă a unor afaceri mari,
– deblocării mecanismului certificatelor de depozit,
– creditării cooperativelor agricole cu potențial economic și facilitării accesului la credit al acestora cu sprijinul garanțiilor acordate de FGCR.

S-a discutat, de asemenea, despre eventuale oportunități de utilizare a fondurilor din facilitatea BlueLoan emisă de International Finance Corporation (IFC) pentru Banca Transilvania, în vederea dezvoltării sistemelor de irigații, pe suprafețele deținute în exploatare de fermieri.

 

”Ministrul Petre Daea a apreciat în mod deosebit disponibilitatea Băncii Transilvania de a acorda credite fermierilor în cadrul Programului “De 3 ori subvenția”, indiferent de suprafața aflată în exploatare, dacă aceștia sunt înregistrați ca persoane juridice„, se precizează în informarea MADR. Vă reamintim că până acum, numai CEC Bank a aderat programului ”De 3 ori subvenția”, acordând acest tip de credit numai dacă beneficiarul subvențiilor APIA lucrează o suprafață de minim 50 de hectare.

 

Sursa:

https://agrointel.ro/232140/madr-banca-transilvania-credite-fara-limita-de-suprafata-prin-programul-de-3-ori-subventia/

Ultima modificare Joi, 18 August 2022 17:00

Login pentru a posta comentarii
Go to top