Licitație cu strigare pentru terenuri de la ADS. Procedură, condiții.

 

 

Licitație cu strigare pentru terenuri – cum pot concesiona fermierii terenurile statului, la licitațiile cu strigare. Agenția Domeniilor Statului (ADS) a anunțat care este procedura și condițiile pe care producătorii agricoli trebuie să le respecte pentru a închiria terenurile disponibile, de la scoaterea acestora la licitație până la încheierea contractului.

 

Agenția Domeniilor Statului (ADS) instituția care gestionează terenurile agricole care sunt în proprietatea statului a publicat pe pagina proprie de Facebook o serie de sfaturi pentru fermierii care vor în închirieze suprafețe de pământ. Este vorba despre acele terenuri care se atribuie prin licitație și nu direct, cu prioritate către anumite categorii de agriculturi.

ADS a anunțat astfel care sunt cei 10 pași pe care fermierii trebuie să îi parcurgă, de la anunțul privind scoaterea anumitor suprafețe la licitație, și încheierea efectivă a contractelor. În informarea citată se precizează că fermierii care dau redevența mai mare au și șanse să câștige loturile de teren scoase pentru închiriat.

 

Cei 10 pași pentru închirierea prin licitație a terenurilor statului: procedură și condiții

ADS a transmis fermierilor pașii pentru arendarea terenurilor pe care le are disponibile:

1. ADS își anunță intenția de a concesiona, în ziare locale și naționale, pe website-ul oficial al ADS prin afișare la sediul central și la sediile reprezentanțelor locale;
2. Doritorii achiziționează caietul de sarcini de la sediul ADS (într-un termen stabilit și anunțat);
3. Doritorii depun actele cerute în caietul de sarcini (într-un termen stabilit și anunțat);
4. Dovada achitării garanție. În documentația depusă este necesar să fie prezentată dovada achitării garanției de participare la licitație;
5. Verificarea documentelor depuse. Urmează verificarea documentelor depuse de solicitanți de către Comisia desemnată;
6. 48 de ore completarea dosarului. În funcție de documentele depuse, se acordă 48 de ore pentru completarea dosarului;
7. Organizarea licitației. La sediul ADS se organizează licitația;
8. Adjudecarea licitației. Se stabilește adjudecarea licitației (cel care oferă redevența cea mai mare;
9. Achitare diferență. se achită diferența dintre garanția depusă ți suma necesară în urma licitației;
10. Se încheie contractul.

 

Reamintim că directorul ADS, George Sava, a dezvăluit pentru emisiunea AGROSTRATEGIA, moderată de Vlad Macovei la TVR 1, că inițial la înființarea ADS au existat 1.400.000 de  hectare, în portofoliu. Ulterior ca urmare a legilor proprietății, aceste suprafețe s-au diminuat, au ajuns la 320.000 de hectare la ora actuală.

 

Sursa:

https://agrointel.ro/217066/licitatie-cu-strigare-pentru-terenuri-de-la-ads-procedura-conditii/

Ultima modificare Marți, 23 August 2022 09:31

Login pentru a posta comentarii
giweather joomla module

Go to top