George Chiriță este noul director general al AFIR

 

 

George Chiriță este noul director general al AFIR, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Instituția gestionează fondurile europene alocate fermierilor pentru proiecte în exploatații și pentru plăți compensatorii.

 

Schimbare la conducerea uneia dintre cele mai importante instituții pentru plățile către fermieri și crescători de animale. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) are de marți, 4 octombrie, un nou director general, în persoana lui George Chiriță.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) are un nou director general din 4 octombrie, după cum anunță agenția pe pagina dedicată de Facebook.

”Funcția de director general al uneia dintre cele mai performante instituții de finanțare europeană din România este o responsabilitate deosebită și acest lucru mă motivează pentru a duce mai sus calitate și eficiența AFIR. Îmi doresc o abordare pragmatică a relației pe care o avem cu beneficiarii noștri, pentru că numai împreună putem să eficientizăm producțiile agricole și, implicit, să ridicăm calitatea vieții în mediul rural românesc”, a fost primul mesaj transmis de nou director al AFIR, George Chiriță.

 

Conform informațiilor de pe site-ul agenției de plăți pentru proiectele europene, atribuțiile noului director sunt să asigure conducerea Agenţiei, să reprezinte AFIR în relațiile cu persoanele fizice sau juridice, precum şi în faţa instanţelor judecătoreşti. Totodată, coordonează şi răspunde de întreaga activitate a Agenţiei şi este ordonator terţiar de credite.

George Chiriță a ocupat funcția de director în cadrul AFIR, Oficiul Județean Călărași, din 2017, fiind și consilier județean din partea PNL.

Dorin Opreanu, fostul director general, rămâne în echipa AFIR

 

Dorin Opreanu, cel care a ocupat din decembrie 2021 funcția de director general, fiind numit la acea vreme prin ordin al ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a rămas în echipa de  conducere a AFIR. Acesta va ocupa funcția de director general adjunct infrastructură LEADER și investiții non-agricole. Potrivit informațiilor disponibile pe site-ul AFIR, Opreanu va asigura coordonarea şi monitorizarea activităţii direcţiilor şi serviciilor din subordine, îndeplinește atribuţii legate de lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor efectuate prin bugetul Agenţiei şi prin Programele implementate de agenție.

 

Sursa:

https://agrointel.ro/236585/george-chirita-este-noul-director-general-al-afir-agentia-pentru-finantarea-investitiilor-rurale/

Ultima modificare Miercuri, 05 Octombrie 2022 12:19

Login pentru a posta comentarii
Go to top