Câți bani a plătit UE României în ultimii nouă ani doar prin PNDR!

Ministerul Agriculturii anunță că a transmis la Bruxelles o solicitare pentru decontarea a peste un sfert de miliard de euro, bani plătiți fermierilor români, prin PNDR 2020, în ultimele trei luni și jumătate.

 

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), a transmis Comisiei Europene solicitarea de decontare a peste 253 de milioane de euro, valoare ce reprezintă echivalentul plăţilor realizate din bugetul naţional către fermieri în perioada 1 iulie - 15 octombrie 2022.

"În conformitate cu procedurile de lucru stabilitate la nivelul Comisiei Europene, AFIR a încărcat declaraţia de cheltuieli direct în sistemul informatic utilizat pentru schimbul de date între statele membre şi Comisia Europeană, urmând ca, după verificarea sumelor cuprinse în declaraţia de cheltuieli, Comisia să ramburseze României, în termen de maximum 45 de zile, fondurile europene alocate pentru agricultură şi dezvoltare rurală", a declarat George Chiriţă, directorul general al AFIR.

Declaraţia de cheltuieli transmisă prin intermediul AFIR reprezintă totalul plăţilor efectuate de Agenţie în perioada 1 iulie - 15 octombrie 2022 către beneficiarii proiectelor de investiţii finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi din Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene (EURI), respectiv suma de 244 de milioane de euro.

De asemenea, declaraţia de cheltuieli trimestrială cuprinde plăţile directe şi compensatorii aferente măsurilor de mediu şi climă delegate către Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (APIA), în valoare de 9,2 milioane de euro.

Până la această dată, Comisia Europeană a rambursat României peste 7,35 de miliarde de euro pentru decontarea investiţiilor realizate în agricultură, pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural şi pentru plăţi directe şi compensatorii prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 - 2020, inclusiv Tranziţia 2021 - 2022, precizează AFIR într-un comunicat de presă transmis către AGROINFO.

 

Sursa:

https://www.agroinfo.ro/economic/finantare/cati-bani-a-platit-ue-romaniei-in-ultimii-noua-ani-doar-prin-pndr

Ultima modificare Sâmbătă, 19 Noiembrie 2022 09:15

Login pentru a posta comentarii
Go to top