Recomandări de țară în domeniul economic și evaluarea îndeplinirii criteriilor de convergență

Bucureşti, 23-05-2018

”Implicarea partenerilor sociali in elaborarea si implementarea reformelor economice si sociale a fost foarte limitata. Opiniiile partenerilor sociale nu sunt luate in considerare in mod frecvent, chiar și atunci cand punctele de vedere sunt convergente. Cadrul negocierilor collective nu contribuie la un system functional al relatiilor industriale. Dialogul social se caracterizeaza printr-un nivel redus al negocierilor collective, in special la nivel sectorial, precum si printr-un nivel redus al ratei de sindicalizare respectiv apartenenta la o organizație patronala. Praguri ridicate de reprezentativitate și definirea vaga a sectoarelor sunt printre principalele obstacole în funcționarea unui dialog social efectiv. Amendamentele legislative pentru îmbunătățirea situației au cunoscut un progres redus până în acest moment.”

Sursa: Reprezentanta Comisiei Europene in Romania

România a primit miercuri, 23 mai, recomandări în ceea ce privește cadrul fiscal, colectarea taxelor și impozitelor și evaziunea fiscală, reforma venitului minim de incluziune, îmbunătățirea funcționării dialogului social, furnizarea de educație de calitate inclusiv pentru grupurile defavorizate, îmbunătățirea accesului la servicii de sănătate, mărirea gradului de predictibilitate în procesul decizional, îmbunătățirea pregătirii și stabilirii proiectelor mari de infrastructură prioritare și accelerarea implementării lor, o mai bună transparență și eficiență a achizițiilor publice și, nu în ultimul rând, consolidarea guvernanței corporative a companiilor de stat. De asemenea, Comisia Europeană a avertizat România cu privire la existența unei abateri semnificative de la obiectivul bugetar pe termen mediu (MTO), recomandând luarea de măsuri în 2018 și 2019 pentru corectarea acesteia. Totodată, a fost publicat și raportul de convergență pentru 2018, potrivit căruia România îndeplinește unul dintre cele 4 criterii de convergență stabilite, și anume pe cel privind finanțele publice.

23/05/2018

"Europa este martora celei mai puternice creșteri economice din ultimul deceniu, ce va continua și în următorii doi ani. Cu toate acestea, apar noi riscuri precum volatilitatea piețelor financiare internaționale sau protecționism în comerțul internațional. Este esențială folosirea momentului favorabil actual pentru consolidarea adaptabilității economiilor noastre", a declarat vicepreședintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis.  

Pe ansamblul Uniunii, recomandările specifice de țară se concentrează pe consolidarea fundamentelor pentru o creștere economică pe termen lung durabilă și favorabilă incluziunii sociale. Contextul economic pozitiv permite axarea pe un set înnoit de priorități, iar momentul oportun prezent ar trebui folosit eficient pe plan intern pentru luarea măsurilor necesare. În acest sens, Comisia face un apel la statele membre pentru a continua reformele structurale ce au în vedere îmbunătățirea mediului de afaceri și a condițiilor pentru investiții, precum și de a-și consolida adaptabilitatea economiilor pentru a răspunde unor provocări pe termen lung, cum ar fi tendințele demografice de îmbătrânire a populației, cele din domeniul migrației și al schimbărilor climatice.

În ceea ce privește îndeplinirea recomandărilor, de la lansarea exercițiului semestrului european în 2011, statele membre fie au implementat integral, fie au făcut progrese în implementare în ceea ce privește două treimi dintre acestea. Corectarea dezechilibrelor macroeconomice continuă, însă unele dintre acestea au rămas nesoluționate și, totodată, au apărut noi riscuri.

Etape următoare

Comisia Europeană face un apel către Consiliul UE, de a adopta aceste recomandări, și la statele membre, de a le implementa integral și în timp util. Miniștrii din UE le vor discuta înainte de reuniunea Consiliului European în care acestea vor fi adoptate. Statele membre urmează apoi să le implementeze prin intermediul deciziilor de politică economică și bugetară pentru perioada 2018-2019.

Context

Recomandările specifice de țară sunt actualizate în fiecare an pentru a reflecta progresele înregistrate și contextul în schimbare.  

Raportul de convergență stă la baza deciziei Consiliului UE referitoare la îndeplinirea de către un stat membru a condițiilor necesare pentru aderarea la zone euro.

Comunicat de presă integral privind recomandările specifice de țară 2018 (în limba engleză)Căutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••

Recomandări specifice de țară pentru România

Comunicat de presă integral privind raportul de convergență 2018

Login pentru a posta comentarii
giweather joomla module

Go to top