Guvernul înfiinţează Casa de Comerţ Agroalimentar „UNIREA”!

În şedinţa Guvernului din 29 noiembrie 2018, desfăşurată la Alba Iulia, a fost aprobată înfiinţarea Casei Române de Comerţ Agroalimentar „UNIREA”, în contextul aniversării centenare a Marii Uniri a României, anunţă Ministerul Agriculturii.
Potrivit unui comunicat transmis de MADR către AGROINFO, Casa Română de Comerţ Agroalimentar „UNIREA” este o societate comercială de interes naţional, menită să contribuie pro-activ la implementarea politicii agricole naţionale, prin valorificarea integrată şi integrală a potenţialului agricol de care dispune România, respectând direcţiile strategice ale Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene şi prevederile Programului de Guvernare. Astfel, se creează un mecanism naţional care va asigura achiziţia, sortarea, procesarea primară, standardizarea şi distribuţia către reţele comerciale interne sau de export.
Casa de Comerţ Agroalimentar se bazează pe 3 piloni de structurare şi dezvoltare:
• O reţea naţională, în profil teritorial de clustere agricole, care va integra la nivelul uneia sau mai multor UAT-uri, resursele locale de producţie agricolă şi servicii specifice având în structură cel puţin un centru de colectare/distribuţie a produselor. Funcţia de bază a clusterului local este de a asigura inputuri de calitate fermierilor (material semincer, răsaduri, rase animaliere, produse agro-chimice, servici de mecanizare, resurse umane şi financiare etc.), dar şi de a asigura achiziţionarea pe loc şi la preţul corect al pieţei toate produsele agricole rezultate;
• O reţea de centre regionale de însilozare, depozitare şi procesare industrială. Funcţia de bază a unui asemenea centru este de asigura sortarea, ambalarea şi depozitarea în condiţii corespunzătoare a produselor agricole constituind în cantităţi, sortimente şi la calitatea necesare promovării lor ritmice în reţelele comerciale interne, dar şi contingentarea pentru operaţiuni importante de export. În aceste centre se va urmări atât aprovizionarea pieţei cu produse proaspete de calitate, dar şi creşterea valorii adăugate a produselor prin procesare industrială, conservare etc.
• O reţea naţională de magazine dezvoltată în special în centrele de mare consum, capabilă să asigure piaţa internă cu produse agro-alimentare proaspete şi procesate de origine autohtonă care să contribuie, între altele, şi la echilibrarea balanţei comerciale sectoriale.
În organizarea şi dezvoltarea sa, CASA ROMÂNĂ DE COMERŢ AGROALIMENTAR „UNIREA” va promova orientări strategice precum:
• integrarea intensă în toate procesele a rezultatelor cercetării, inovării şi bunelor practici inclusiv valorificarea bogatei tradiţii româneşti în acest domeniu;
• atragerea în circuitul economic reglementat şi fiscalizat a fermierilor şi stimularea mediilor asociative;
• informatizarea integrală a proceselor de la producţie la management, inclusiv implementarea unui sistem funcţional de asigurare a trasabilităţii produselor specifice;
• creşterea nivelului de calificare şi specializare în domeniul producţiei şi procesării agro-alimentare, contribuind la dezvoltarea pieţei muncii sectoriale.
Prin intrarea în circuitul economic a societăţii se poate asigura creşterea eficienţei şi eficacităţii activităţilor de susţinere a fermierilor şi a fermelor româneşti pe pieţele externe, dar şi de satisfacere a cererii pieţei interne, mai precizează MADR.

Ultima modificare Luni, 03 Decembrie 2018 10:21

Login pentru a posta comentarii
Go to top