ANSVSA, război cu ANZ pentru buletinele de analiză la berbeci?

Oierii care au protestat zilele trecute în fața Ministerului Agriculturii au fost la un pas ca astăzi, 12 octombrie, să bată drumul degeaba până la București. Crescătorii de oi trebuiau să aibă o întâlnire cu cei de la Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ), însă ședința a fost anulată fară ca oierii să fie înștiințați oficial de acest lucru.

“S-a amânat ședința. Aseară l-am sunat pe directorul ANZ și nu mi-a răspuns. Apoi l-am sunat pe președintele Federației Oierilor de Mnte, Petru Eugen Gonțea, de la Brașov, și am aflat că s-a amânat. El a fost la minister cu o zi înaintea noastră, pe data de 9 octombrie și a vorbit cu ministrul și e posibil ca atunci să o fi aflat. Pe noi nu ne-a anunțat nimeni, am aflat singuri”, a declarat pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro Dan Petrescu, oier din Curtea de Argeș, din grupul de fermieri veniți la București.

Crescătorul de ovine a mai spus că ANSVSA ar fi contestat decizia ANZ de a elibera certificate de origine fară buletine de analize sanitar-veterinare, acest lucru ducând la amânarea ședinței care urma să aibă loc astăzi, 12 octombrie.

“Pe noi nu ne-a anunțat nimeni de la minister că s-a anulat ședința. Eu am văzut un comentariu de la medicul care a vrut să se ocupe de laboratorul ANZ în care spunea că ANSVSA ar fi contestat decizia ANZ cu privire la berbecii de rasă și poate din acest motiv s-a amânat, să vadă cum stau lucrurile.

Dacă e adevărat și se confirmă că ANSVSA a contestat ANZ pentru că au eliberat documente fără aprobarea lor e grav. Când am vorbit cu ministrul pe 10 octombrie, la ședință a fost și cineva de la ANSVSA, o doamnă de la export și am pus problema asta: cine se face răspunzător de oile îmbolnăvite? După toate discuțiile astea, aseară am înțeles că ANSVSA a contestat decizia ANZ de a elibera certificate de origine fără documente de la ei. Mi se părea și normal ca cei care au vândut berbeci să aibă și un buletin de analize. Niciun berbec cu certificat de origine nu s-a vândut cu buletin de analize, niciunul. Eu vorbesc de rasa țurcană, nu de alte rase. Asta denotă că toți berbecii au fost cumpărați de prin târguri și vânduți. Asta e șmecheria cea mai mare, să vinzi ceva de rasă și să nu fie de rasă. Orice animal pe care îl vinzi ca fiind de rasă trebuie să aibe în spate un pedigree. La berbeci nu s-a întâmplat așa ceva. Avem cazuri în care fermierul are 300 de oi și vinde 350 de berbeci, cum o fi posibil acest lucru? Ministrul s-a făcut că nu știe de toate treburile astea”, a mai declarat Dan Petrescu.

Potrivit acestuia, până în acest moment nu se știe data la care oierii vor putea să poarte discuțiile promise cu cei de la ANZ.

“Luni va fi o întâlnire cu exportatorii, la Guvern, la ora 10:00. Probabil se întâlnesc cu ei mai întâi pentru a discuta despre ceea ce am cerut noi și apoi va fi ședința cu noi”, a spus oierul din Curtea de Argeș.

 

Sursa http://www.agrointel.ro/

Login pentru a posta comentarii
Go to top